Căutând
prin materiale mai vechi am găsit un text pe care l-am scris acum zece ani, pe
când eram profesor la Liceul Teoretic ,,Ion Barbu'' din Pitești. Acest text
l-am publicat în revista liceului - Odiseu, pe care am înfiintat-o în 2014. Mi
s-a părut interesant să văd că nu mi-am schimbat prea mult ideile și gândirea,
chiar dacă acum sunt profesor la gimnaziu în mediu rural. Dacă vrei, poți să
reușești oriunde și poți fi, așa cum spunea Petre Țuțea, acel tâmplar care ia
un lemn din mocirlă, îl lustruiește, îl modelează și face din el mobilă de lux.
Am asistat zilele trecute
împreună cu elevii mei la cea mai mare
manifestare cultural-istorică pe care am văzut-o în oraşul nostru de 14 ani
încoace, la cea frumoasă sărbătoare a
intelectualităţii locale şi naţionale – Sesiunea de Istorie Ionel I.C. Brătianu.
Am privit coplesit defilarea incredibilă de
Oameni. Pe unii îi văzusem doar la emisiuni televizate sau le citisem cărţile
ori cursurile la facultate. Am privit cu bucurie şi chiar cu un strop de
invidie pe tinerii mei colegi ce au atins o dezvoltare suficientă pentru a păşi
fără emoţii, cu curaj, în faţa unor copleşitori
Dan Berindei şi Gheorghe Buzatu, ca să dau doar două nume care pe mine
mă trimit de la nivelul de profesor de liceu la cel de discipol şi subiect al
educaţiei istorice. I-am invidiat fiindcă eu n-am ştiut că ei sunt acolo, că au
ajuns la un astfel de nivel şi m-am bucurat fiindcă i-am văzut acolo şi am
înţeles că Argeşul are încă valori şi că aş putea oricând dezbate cu ei pe baza
pasiunii comune, “îndrumătoarea vieţii “noastre.
Dar am fost şi mândru. De mine şi elevii mei.
Am fost mandru că am insuflat elevilor
dragostea sau măcar interesul pentru istorie , astfel încât, consecvenţi şi
serioşi, şi-au ocupat locurile în sală şi nu numai, la fiecare moment al aceste
sesiuni.
Am fost atât de mândru când un elev al meu,
modelat timp de doi ani de mine, a avut curajul de a-i cere domnului Gheorghe Buzatu să îi dea câteva lămuriri
referitoare la moartea tragică a lui Ion Antonescu, argeşeanul nostru! Curajul
adolescenţei l-a împins către domnul senator, care, cu atâta simplitate şi
disponibilitate, nu numai că i-a lămurit nedumerirea, dar văzând interesul lui
şi al celorlalţi elevi ai mei, ce se strânseseră în jurul dânsului ca nişte
însetaţi la Izvor, ne-a făcut o propunere incredibilă. Domnul Buzatu, istoric
de prim rang, vice preşedintele actual al Senatului, ne-a propus să ne
vorbeasca la noi acasă, în şcoala noastră, despre omul pe care îl admirăm cu
toţii şi a cărui soartă, trecută, şi din nefericire şi prezentă, o deplângem .
Pentru mine şi pentru ei a fost o ocazie
unică, care sperăm însă că se va repeta an de an, aşa cum m-a asigurat domnul
senator. Dânsul cu multă amabilitate
mi-a răspuns la câteva întrebări
referitoare la lucrările Sesiunii în momentul în care s-a încheiat şi ultima
comunicare. În primul rând a apreciat ca excelentă calitatea comunicărilor,
sperând că în anii următori va fi chiar şi mai bine. L-am mai întrebat, cam
nedumerit, de ce s-a ales exact acest moment, aceste zile de noiembrie, în care
campania electorală este în plină desfăşurare şi ar putea fi folosite de
organizatori în alte “scopuri”. Dânsul mi-a dat un răspuns foarte clar, care
mi-a risipit orice urmă de îndoială, mai ales că este membru al unui partid
adversar celui sub a cărui găzduire s-au desfăşurat activităţile. A fost pur şi
simplu dorinţa familiei domnului profesor V. Dobrinescu, a cărei memorie a fost
cinstită permanent pe parcursul Sesiunii închinate memoriei sale, pierit dintre
cei vii anul trecut la 27 decembrie. Deci nu am reuşit să îl pun în încurcătură
cu această întrebare!
Personal am fost mulţumit de nivelul
comunicărilor, unele atât de interesante şi actuale, încât, furat de expozeu,
n-am mai reuşit să iau notiţe pentru prezentarea din revista noastră. Critici
mai serioase ar fi două, împărtăşite şi de alţi profesori cu care am discutat.
După credinţa mea, comunicările din prima zi, între orele 16 şi 21, fără pauză,
au avut dezavantajul că, omeneşte vorbind, nu poţi rezista una-întruna să
asculţi şi să îţi păstrezi atenţia trează. Cel puţin dintre elevii mei nu a
putut să rămână nici unul până la capăt, la nouă seara. Dar bănuiesc că, timpul
fiind foarte scurt, nu s-a găsit o altă soluţie.
Ei bine, dacă aici am mai găsit circumstanţe
atenuante, la nemulţumirea privitoare la participare, nu găsesc, oricât m-aş
strădui.
La deschidere sala a fost plină, mai ales cu
elevi, din câte am putut aprecia. După aceea însă, la comunicări nu prea a mai
apărut nimeni. Eu am participat ca auditor la Sesiune la invitaţia domnului
inspector V. Irimia împreună cu elevii din Clubul de Istorie al liceului şi cu
cei ce ar dori să acceadă în clubul
nostru. La lucrări însă nu am remarcat decât prezenţa a trei profesori, oameni
de mare valoare profesională, deşi toţi
foarte tineri, de la Colegiul Liceal “Zinca Golescu”, de la Scoala
Generală Ştefăneşti – Valea Mare şi Şcoala Generală Leiceşti – Petreşti din
comuna Coşeşti. Ce ar putea însemna
acest lucru?
Cu siguranţă că explicaţiiar găsi oricine, pornind
de la clasica – ”Nu am putut perturba procesul instructiv-educativ al şcolii
prin plecarea mea şi mai ales a elevilor”. Hai să fim serioşi! Şi eu am fost acuzat la modul vehement de
unii colegi de cancelarie că nu şi-au mai putut ţine orele fiindcă eu le-am
luat obiectul educaţiei! Din fericire pentru mine domnul director nu numai că a înţeles importanţa
acţiunii, dar mi-a acordat tot sprijinul, inclusiv prin punerea la dispoziţie a
aparatului digital al şcolii. Mare încredere aţi avut în mine, domnule
director! Ori nu ştiaţi cât sunt de zăpăcit şi uituc?
O
altă explicaţie ar suna cam ca aceea pe care în clasele mici o dădeam
învăţătorului ori profesorului, de genul uitării caietului de teme acasă –“N-am
ştiut, nu m-a anunţat nimeni!”Probabil că mai sunt şi altele,
nu mai vreau să insist. Mai doresc doar, în final, să apelez la colegii mei,
mai ales la cei tineri, care ar trebui să aibe o forţă vitală mare, să ne punem
ceva mai mult pe treabă şi să uităm
maxima din alte vremuri “ Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc!”
Hai să mai fim şi idealişti şi să mai lucrăm
şi pentru sufletul nostru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu