Totalul afișărilor de pagină

vineri, 11 martie 2011

Rezistenţa armată anticomunistă şi represiunea din zona argeşeană în Memorialul de la Sighet

      In Sighetul Marmaţiei există un monument unic în ţară, Memorialul Victimelor Comunismului şi ale Rezistenţei, loc de reculegere şi de înţelegere a ce a fost şi n-ar trebui să mai fie niciunde în această lume. Persoane excepţionale ca Ana Blandiana şi Romulus Rusan au muncit 16 ani la acest proiect şi continuă şi acum pentru că, aşa cum spunea iniţiatoarea Memorialului, ,,atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiţie’’. Vechea închisoare s-a transformat an de an în ceea ce e azi, un sistem de celule ce expun tematic componente esenţiale ale perioadei comuniste.
      Ca profesor participant la ultimele două ediţii ale cursurilor Scolii de Vară de la Sighet am avut timp să explorez acest spaţiu şi am fost intersat, cum era normal, şi de reprezentarea zonei argeşene în cadrul expoziţiilor.
       O sală deosebită este cea cu numărul 48 dedicată rezistenţei anticomuniste din munţi. Ca studii de caz, sunt prezentate grupurile de partizani care au acţionat de o parte şi de alta a Munţilor Făgăraş, în Banat, Vrancea, Bucovina, Carpaţii Apuseni, iar rezistenţa din Munţii Maramureşului este tratată separat în sala 74 de la etajul II. De o prezentare deosebită are parte şi rezistenţa de pe versantul sudic al Făgăraşilor, concretizată prin acţiunea grupului lui Gheorghe Arsenescu şi Haiducii Muscelului, care din vara lui 1949 cuprindea grupurile lui Toma Arnăuţoiu şi Gheorghe Arsenescu, ultimul despartindu-se de ceilalti si ajungand fugar pana la prinderea sa in 1960.  Istoriile lor sunt expuse prin intermediul fotografiilor, documentelor şi mărturiilor. Astfel se pot vedea imaginile colonelului Arsenescu şi a unor participanţi în prima lui organizaţie, a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu, a părinţilor lor, Ion şi Laurenţia, a Mariei Plop, a familiei Jubleanu – Titu, Maria şi Constantin, a lui Ion Marinescu, Ion Drăgoi şi Cornel Drăgoi, a lui Aurel Chirca. Dintre documente trebuie menţionate o foaie cu jurământul lui Aurel Chirca depus în faţa colonelului Arsenescu ,,…de a lupta contra fiarei comunisto-bolşevice din ţară şi pentru eliberarea Patriei şi pentru Regele Mihai I’’, mărturia Elisabetei Rizea despre torturarea ei de către căpitanul Cârnu şi a lui Cornel Drăgoi despre tratamentul cumplit ce i s-a aplicat în anchete. Intr-o altă fotografie apar mai mulţi susţinători ai partizanilor între care preotul Ion Constantinescu, Nicolae Enescu, Ion Dumitrescu, Virgil Marinescu şi alţii. Alte două imagini dezvăluie locul unde au avut ultimul adăpost partizanii, la Râpele cu Brazi de lângă satul Poinărei şi casa lui Iancu Arnăuţoiu transformată în local pentru miliţie.



       Una dintre cele mai impresionante săli ale Memorialului de la Sighet este dedicată femeilor care au intrat în închisoare. Cu o zi înainte de a pleca din oraş, m-am hotărât să nu mai fac obişnuita excursie cu colegii în împrejurimile Sighetului, ci să rămân şi să mai văd o dată muzeul. Când am ajuns în sala nr. 52 de la etajul I m-am amestecat printre ceilalţi vizitatori şi am auzit, fără voie, cuvintele unui tată adresate copilului său. Acesta a spus cam aşa ,,Ia uită-te aici, e ceva incredibil!’’ Am tras cu coada ochiului, curios să văd ce-i suscitase atât de tare interesul şi am văzut într-o cutiuţă transparentă un săpun. Un simplu săpun! Insă pe el era scrijelit , probabil cu un ac,  ,,TE IUBESC MEREU - NICU’’. Era săpunul pe care îl primise în primul pachet la care a avut dreptul după trei ani de închisoare doamna Iuliana Preduţ    Constantinescu de la soţul său. Aceste cuvinte atât de banale pentru mulţi dintre noi îmi pot doar închipui ce au stârnit în sufletul acestei femei care a fost smulsă din sânul familiei sale şi căreia i s-a răpit copilul născut în condiţii greu de descris în detenţie. O bucăţică de săpun a încurajat-o să reziste, să fie liniştită că este aşteptată acasă şi este iubită. Securiştii n-au reuşit să îl clintească pe soţul ei! Turistului, care a înţeles ce semnificaţie fantastică are acel scurt mesaj şi l-a făcut atent pe fiul său, aş fi vrut să-i spun că eu o ,,ştiu’’ pe doamna Preduţ-Constantinescu, că s-a născut aproape de localitatea mea, că i-am citit cartea  ,,Speranţe încătuşate’’, că îl cunosc pe fratele dânsei… Dar nu am spus nimic şi am continuat să mă comport ca un simplu vizitator.



      In sală sunt zeci de fotografii ale femeilor ce au suferit în gulagul românesc. Prezentarea lor se concentreză pe două cazuri impresionante – cel al doamnei Iuliana Preduţ Constantinescu, fiica preotului Ioan Constantinescu executat în procesul partizanilor din zona Nucşoara şi cel al Ioanei Voicu Arnăuţoiu, fiica lui Toma Arnăuţoiu şi a Mariei Plop, care s-a născut în 1956 la “Râpele cu brazi”, de lângă Poenărei. Sunt expuse fotografii cu familia Constantinescu - mama, tatăl şi fiica la o vârstă fragedă şi în adolescenţă, precum şi textul care lămureşte împrejurările arestării şi detenţia.



Iuliana Preduț - Constantinescu


Iustina-Libertatea, copilul Iulianei, născut în închisoare

      O altă poveste emoţionantă este ,,spusă’’ de fotografia Mariei Plop şi a fiicei ei de numai doi ani făcută la puţină vreme după arestarea din 1958. Aceasta este imaginea care m-a impresionat cel mai mult din întregul muzeu al durerii de la Sighet. Tragedia pe care o trăieşte tânăra femeie hăituită ca un animal şi silită să nască în profunzimea pădurii transpare din chipul ei împietrit şi deznădejdea cu care îşi ţine fetiţa o face pe aceasta să simtă parcă întreaga povară a mamei. Chipul speriat şi rătăcit al copilului priveşte spre noi, neînţelegând că este ultima oară când mai poate sta alături de mama sa. La mai puţin de doi ani după realizarea fotografiei Maria a murit de tuberculoză, iar Ioana a fost dată spre adopţie. Adevărul despre drama părinţilor săi l-a aflat târziu, după 1989 şi, peste timp, viaţa i s-a schimbat din nevoia imperioasă de a da la o parte vălurile mincinoase ale Securităţii şi a spăla neadevărul care îi eticheta pe părinţii ei drept ,,bandiţi’’.



Maria Plop și fiica sa Ioana



       Alte fotografii care rememorează istorii dureroase sunt cele ale Elisabetei Rizea din Nucşoara, ţăranca ce a devenit un adevărat simbol al rezistenţei anticomuniste, ale Mariei Arsenescu, soţia colonelului Gheorghe Arsenescu, ale Elenei Cojocaru, sora lui Gheorghe Arsenescu şi Laurenţiei Arnăuţoiu, mama fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu. Tot din judeţul nostru am mai remarcat fotografia Niculinei Mihalache, soţia liderului ţărănist Ion Mihalache sau cea a soţiei lui Gheorghe Brătianu, Elena.
Toate aceste femei şi încă 4.200 ale căror nume au fost identificate şi înscrise în marmură la Sighet, dar şi alte zeci de mii anonime şi-au urmat soţii, taţii, fiii şi fraţii şi au protestat împotriva regimului comunist cerând dreptul la o viaţă normală.







                                                                    Ia Elisabetei Rizea          
                                       





        O altă sală expune tragedia unor oameni care au intrat în iad şi care întorcându-se, n-au mai fost niciodată aceiaşi. Este vorba de celula numărul 50 dedicată fenomenului Piteşti. Imediat cum păşeşti în celulă înţelegi că acest loc este altfel, toţi pereţii sunt vopsiţi în negru, fapt ce avertizează clar că evenimentele petrecute la Piteşti nu pot fi redate decât prin forţa de sugestie a culorii morţii şi doliului. Moartea sufletului, doliul depus peste umanitatea celor mai bine de 1000 de deţinuţi care au trecut prin ,,cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane’’ după expresia lui Alexander Soljeniţân. Pe acest fond negru apar mărturiile supravieţuitorilor, poveştile lor ireale care mă fac să mă întreb iar şi iar cum a fost cu putinţă. Numele studenţilor morţi te fac să te gândeşti cu inima strânsă prin ce au putut aceştia să treacă înainte de a-şi da sufletul. Si dacă eu aş fi putut rezista acelor încercări, sau mai degrabă, care ar fi fost limita mea dacă soarta m-ar fi pus faţă în faţă cu torţionarii de la Piteşti.
       Memorialul dezvăluie nenumăratele faţete ale perioadei comuniste, invită la meditaţie şi rugăciune pentru cei martirizaţi, oferă răspunsuri şi lasă încă multe întrebări să-şi caute soluţiile. Pentru tineri propune o altă lume, atât de străină şi de distorsionată încât cu greu reuşesc să o înţeleagă şi să o simtă, însă ea trebuie cunoscută. Măcar atât le datorăm şi noi sutelor de mii de victime ale comunismului.



                                    Reculegere la Memorial Sighet






La Sighet






3 comentarii:

  1. Interesul si, as putea spune, pasiunea mea pentru studiul perioadei comuniste, a represiunii si a rezistentei anticomuniste, se datoreaza intalnirii cu trei persoane providentiale. In ordinea momentului in care le-am intalnit este vorba despre doamna Ana Blandiana, o personalitate care an de an continua sa ma uimeasca si sa ma impresioneze la Scoala de Vara de la Sighetul Marmatiei, este domnul Grigore Constantinescu, om de cultura argesean ce m-a incurajat cum poate n-au facut nici parintii mei sa continui pe drumul rugos si plin de spini si lacrimi al studierii acestei perioade si, nu in ultimul rand, este domnul Alexandru Marinescu din Poenarei, ultimul haiduc in viata din grupul partizanilor din Nucsoara, ce si-a deschis casa si sufletul pentru ca eu sa inteleg si sa raspandesc, la randul meu, istoria inca sangeranda a Poenareiului, a Nucsoarei, a Domnestiului...

    RăspundețiȘtergere
  2. Respectele mele stimate domn, pentru eforturile făcute ca cei ce vor veni sa poată înțelege si învața despre crimele comunismului, despre nedreptatea si suferința acestui neam, despre faptul ca acestor oameni nici acum nu li s'a făcut dreptate. Pentru ei nu va exista un dosar național al procuraturii, si nu se vor ridica ONG'uri care sa militeze pentru dreptatea lor. Ei ramân si ne acuza de acolo din mormânt, pentru complicitatea noastră prin tăcere la acele crime oribile care ne vor bântui pe veci! Dumnezeu Sa-I Odihneasca! Va mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere