Totalul afișărilor de pagină

vineri, 25 martie 2011

Autoportret romantic la 67 de ani


Mi-am făurit o bătrâneţe bravă:
Cu părul alb ca faldul unui steag,
Cu crângul bărbii ţărcuind şirag,
Un chip uscat de pajişte firavă.

În pieptul liber, bântuită navă
De al talazurilor vălmăşag,
Port încă sus, ci tot mai lângă prag,
O inimă răcită, dar de lavă.

Visez mereu, căci visul mi-e trezie.
Din lene mi-am făcut amică vie;
Cu ea ţin sfat când gânduri, mii, mă trag…
Nu mai întreb ce vremuri bat afară;

Privesc, în mine, pulberea de seară
Şi coborând lăuntrica mea scară,
Mă sprijin în condei ca în toiag.

                                                        


     Vasile Voiculescu, un martir al neamului romanesc printre atatia altii facuti de comunisti. La un an dupa ce a scris aceasta poezia a fost inchis politic, in procesul misticilor de la  ,,Rugul aprins''. A supravietuit 4 ani grei de detentie in care devenise de o slabiciune imateriala, fapt ce i-a grabit trecerea la cele vesnice la mai putin de un an de la eliberare.


Un comentariu:

  1. La temelia lumii minunea doarme inca... Mereu ma-ncercuieste un orizont de dor.Pe-n fraged tarm de sunet apas o umbra-adinca, Vad aurora mortii pe-un munte viitor...A fost genial ... Cristiana Dumitrescu

    RăspundețiȘtergere