Autoportret romantic la 67 de ani

Mi-am făurit o bătrâneţe bravă:

Cu părul alb ca faldul unui steag,

Cu crângul bărbii ţărcuind şirag,

Un chip uscat de pajişte firavă.

În pieptul liber, bântuită navă

De al talazurilor vălmăşag,

Port încă sus, ci tot mai lângă prag,

O inimă răcită, dar de lavă.

Visez mereu, căci visul mi-e trezie.

Din lene mi-am făcut amică vie;

Cu ea ţin sfat când gânduri, mii, mă trag…

Nu mai întreb ce vremuri bat afară;

Privesc, în mine, pulberea de seară

Şi coborând lăuntrica mea scară,

Mă sprijin în condei ca în toiag.

                                                        

     Vasile Voiculescu, un martir al neamului romanesc printre atatia altii facuti de comunisti. La un an dupa ce a scris aceasta poezia a fost inchis politic, in procesul misticilor de la  ,,Rugul aprins''. A supravietuit 4 ani grei de detentie in care devenise de o slabiciune imateriala, fapt ce i-a grabit trecerea la cele vesnice la mai putin de un an de la eliberare.